Rădoi a reacționat, după ce ProSport a anunțat că și-a dat acordul să preia naționala mare! Anunțul făcut de selecționerul tricolorilor mici, direct din cantonament

Rădoi a reacționat, după ce ProSport a anunțat că și-a dat acordul să preia naționala mare! Anunțul făcut de selecționerul tricolorilor mici, direct din cantonament
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi (38 de ani), a vorbit, din cantonamentul tricolorilor mici, despre venirea sa la naționala mare a României, așa cum ProSport a anunțat azi în exclusivitate. Fostul căpitan din Ghencea nu a negat informația, dar nici nu a confirmat. Totuși, Rădoi e conștient, însă, de obiectivul pe care-l va avea înlocuitorul lui Cosmin Contra.

ProSport a scris AICI în exclusivitate despre faptul că Rădoi e tentat să accepte să fie selecționerul naționalei mari, în cazul în care Răzvan Burleanu, președintele FRF, îi va propune acest lucru. Din cantonamentul echipei de tineret, Rădoi a comentat acest subiect.

„E greu în momentul de față să discutăm despre lucrurile astea. Eu sunt aici, avem un meci foarte greu cu Spania, nu vreau ca gândurile mele să zboare acolo.Am fost lângă Răzvan Burleanu la meciul cu Suedia, dar am fost și lângă alte persoane, nu am discutat despre nimic altceva decât ceea ce se întâmplă pe teren. Eu v-am spus din punctul meu de vedere, cine vine în momentul de față la echipa națională are un obiectiv clar. Vorbim de mai multe aspecte, parte financiară, suporteri”, a spus Mirel Rădoi, conform sport.ro.

Deși, Mirel Rădoi nu a dorit la început să ia în calcul posibilitatea respectivă, totuși surse din FRF au dezvăluit pentru ProSport că fostul căpitan al roș-albaștrilor le-a transmis pentru prima oară oamenilor lui Burelanu că ar vrea să preia naționala mare, dar cu o singură condiție: totul să se întâmple după disputarea barajului pentru EURO 2020.

Burleanu vrea ca Stoichiță și Rădoi să conducă România la baraj!

Însă, după partida cu Spania din această seară, ProSport a aflat că Răzvan Burleanu intenționează să insiste pe lângă Mirel Rădoi să preia naționala României împreună cu Mihai Stochiță, încă de la baraj. Președintelui FRF i s-au făcut în ultima perioadă mai multe rapoarte legate de metodele de lucru ale lui Rădoi, iar Burleanu consideră că acesta este cea mai bună soluție pentru preluarea naționalei mari.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×